Gruparea camatarilor din Timisoara beneficiaza de modificarile legilor penale

Bursa afacerilor, emisiunea realizata de jurnalistul Gigi Ilas, in parteneriat cu avocatul Florin Kovacs, va gazdui o dezbatere interesanta despre coruptia din justitia banateana, dedesubturile modificarii legilor penale, dar si complicitatile inalte de care beneficiaza gruparea camatarilor din Timisoara, care au lasat pe drumuri peste 200 de familii si vehiculeaza in imprumuturi cu ipoteci imobiliare peste 6 milioane de euro.

Florentina Mariscas, licentiata in Drept, un martor incomod pentru procurori, judecatori, politisti si camatari, vine la emisiune pentru a face o serie de dezvaluiri explozive si a ne spune de ce crede ca viata sa este in primejdie.

“Cineva care imi stia programul si stia ca, in anume zi, ajung noaptea acasa, a incercat sa ma omoare. Am avut o duba in spatele meu, care avea faza lunga, si inaintea unei linii de tren, unde trebuia sa opresc, sa ma asigur, s-au tras 3 focuri de arma si unu’ a ricosat in parbriz. Evident, nu am mai oprit, ci am accelerat instant.

Chiar si acum am telefonul ascultat si sunt monitorizata, s-a tras cu arma asupra masinii mele, iar procurorul a fost foarte resemnat ca atata timp cat sunt in viata nu e nici o problema.

Da, stiu ca sunt un pericol pentru ei, iar ei stiu ca trebuie, ori sa ma elimine, ori sa ma bage in puscarie pentru a-mi inchide gura, insa voi lupta pana in panzele albe sa imi dovedesc nevinovătia si sa imi curat cazierul”, ne-a dezvaluit, in avanpremiera emisiunii din aceasta seara, Florentina Mariscas.

Este posibil ca, in cadrul aceleiasi emisiuni, sa intervina telefonic si avocatul Pavel Abraham, aparatorul tinerei din Timisoara.

Sa mai spunem ca, in dosarul politistului corupt de la DIICOT Timisoara, in care agentul de politie judiciara Nicu Mihaitoaia a fost condamnat la 6 ani de inchisoare pentru luare de mita, Florentina Mariscas a luat 3 ani cu suspendare, chiar daca a sprijinit procurorii DNA sa realizeze prinderea in flagrant…

Târgoviște – miting PSD. Polițiștii au cerut „parola” oamenilor care încercau să intre în oraș.

Apar noi imagini de la mitingul PSD din Târgoviște, acolo unde mai mulți șoferi au fost opriți de poliție, chiar la intrarea în oraș, și nu li s-a permis să circule mai departe până când nu spun „parola”. 

Un bărbat care voia să intre în oraș să vadă meciul celor de la Chindia Târgoviște contra lui Metaloglobus București a fost oprit de polițiști la intrarea în oraș. Ofițerii i-au cerut să spună parola și să arate invitația necesară pentru a intra cu mașina în municipiu.

Bărbatul a publicat clipul video pe pagina sa de Facebook. Iată dialogul surprins în imagini:

Polițist: Domnu’ șef, în parcare, vă rog!
Șofer: Dar de ce? Nu putem să trecem?
Polițist: Nu, pentru că nu aveți tichet și nu știți nici parola. 
Șofer: Despre ce tichet și despre ce parolă este vorba?
Polițist: Uitați cum are colegul din spate, da? Vedeți acolo în parbriz? 
Șofer: Nu știu, domne, despre ce e vorba.
Polițist: Deci mi se confirmă prin stație…Vă rog, scoateți mașina în afara părții carosabile.
Șofer: Domnule, vorbiți serios despre parolă?
Polițist: Exact. Este nevoie de o parolă.
Șofer: Ce parolă? Să intri în oraș?
Polițist: Mergeți la miting?
Șofer: Nu, merg la meci, la Chindia. 
Polițist: Nu aveți cum. Decât pe jos, pentru că tronsonul ăsta de drum este blocat.
Șofer: Pentru cine, domne? Pentru Dragnea?
Polițist: Nu pentru Dragnea, eu știu că este un miting organizat. Mai mult nu pot să vă spun. Lăsați mașina aici. 
Șofer: Sunteți de serviciu și respectați niște dispoziții comuniste cu parolă?
Polițist: Trageți, vă rog, mașina și puteți să mergeți unde vreți.

Hotelul lui Dragnea are datorii de 2,3 milioane de euro la stat.

Hotelul lui Dragnea din Turnu Măgurele apare cu datorii la stat (oficiale și recunoscute) de 2,3 milioane de lei, pe care va trebui să le plătească tot Iohannis, ca să nu fie suspendat.

Cu prilejul acestei frumoase informații, reluăm un text de-al lui Cătălin Prisacariu despre banii spălați și evazionați de Dragnea cu acest hotel:

Cum a spălat Dragnea șpăgi de sute de mii de euro într-un rahat de hotel unde nu se cazează nimeni

A fost nevoie de un divorț pentru ca mustață ăla cu dinții negri de la Teleorman să admită ce știa toată lumea: hotelul ăla penal din Turnu Măgurele, „evazionat“ fiscal de nevastă-sa cu vreo patru milioane de euro, e al lui, de fapt. Cel mai tare și mai tare este că, din căcatul ăla de hotel la care nu se cazează nimeni, Dragnea are de încasat aproape 200.000 de euro. Nenică, dacă nici asta nu e spălare teleormăneană de șpăgi, atunci e prosteală pe față cu acordul tacit al statului.

Iaca hotelu’, na evaziunea, cucu’ dosaru’ penal

Prin 2009, când era doar un baron local de câmpie, staroste peste câteva sute de mii de amărășteni trăitori din țărâna Bărăganului, Dragnea era mai prost. Atât de prost încât admitea că mișculațiile nevesti-sii cu hotelul „Turris“ erau de neam prost. Astfel, așa cum reiese din declarația de avere a lui Dragnea din 2009, pe când era doar șef la Consiliul Județean, clădirea hotelului a ajuns proprietatea Bombonicăi (da, așa o cheamă pe fosta nevastă a lui mustață) printr-o curioasă „restituire“. Pe scurt, cum Bombonica Dragnea avea peste 95% din acțiunile Hotel Turris SA, firma care deținea clădirea hotelului, Bombonica a decis ca firma să-i dea ei, pă persoană fizică, clădirea hotelului. Cică a fost, cum ziceam mai sus, „restituire“. Păi, cum morții mă-sii să fie restituire, când Bombonica nu a avut niciodată clădirea hotelului?! Păi, nu avea cum, s-a prins până și Fiscul. Care a luat de bună evaluarea clădirii la peste 110 milioane de lei și a zis: „Fă, Bombonico, tu ai vrut să tragi statu’ în piept și să ocolești taxele pe o tranzacție imobiliară cu <restituirea> asta, ia bagă tu impozit de 17 milioane de lei pe clădire!“. Mă rog, Fiscul nu a zis chiar așa, cu cuvintele astea, dar în fond asta a făcut: a pus-o să plătească, ba chiar i-a făcut și plângere penală pentru evaziune fiscală. A dracu’ coincidență, însă, deși furăciunea se vede de pe lună, Parchetul General a clasat cazul în 2014, cică Bombonica nici evaziune nu a făcut, nici penală nu e. Să vă amintim că, în 2014, Dragnea era pe val împreună cu Ponta, boul din urmă visându-se președinte?

Peste 183.000 de euro de luat dintr-un hotel în Turnu Măgurele

Ei, dar altceva voiam să vă zicem, asta de mai sus a fost doar de introducere în problemă. Deci: șase ani mai târziu după „restituirea“ pluii, clădirea hotelului era tot la Bombonica în proprietate, după cum se vede și în declarația de avere. Dar mai mult decât atât, clădirea aia producea și bănet: la sfârșitul lui 2014, de exemplu (declarația completată în 2015 se referă la anul fiscal 2014), creanțele fameliei Dragnea din închirierea clădirii către Hotel Turris SA erau de peste 183.000 de euro. Ejnebun?! Păi, veniturile anuale ale Hotel Turris SA abia sunt de vreo sută de mii de euro. Deci, Hotel Turris SA îi datorează lui Dragnea & co veniturile integrale pe vreo doi ani. Mișto, deosebit.

Livulică renunță la nevastă, se alege cu hotelul

Un an mai târziu, însă, adică anul ăsta, oficial clădirea hotelului s-a mutat de la Bombonica la Livulică. Oamenii au divorțat în vara lui 2015 și au făcut și un partaj pe tema asta. La partaj, ce să vezi, Bombonica i-a lăsat clădirea hotelului lui Livulică. Da’ nu doar clădirea, ci și creanțele alea de peste 183.000 de euro, chit că au încercat să ne prostească pe toți împărțind creanța aia mare în euro în două: una în euro, de vreo 80.000, și alta în lei, de peste 460.000. Cu totul, însă, e fix 183.000 de euro, cât fusese anterior. Mai mișto e că Dragnea menționează și încasări de pe urma clădirii hotelului, nu doar bani de luat: 60.000 în 2015 și 30.000 în 2016. Nu zice în ce monedă, putem să bănuim orice.

Deci, fraierilor, nenorocitul ăsta, punând-o paravan pe tanti Bombonica, s-a ales, fără taxe, cu clădirea unui hotel, apoi au peștit clădirea aia cât să le justifice niște sute de mii de euro. În Turnu Măgurele, nene!

„Iau 22 de milioane şi în mână 13. Unde sunt restul banilor?“.

Nemulţumit de faptul că statul îi „trage bani” din salariu, un protestatar anti-PSD i-a cerut socoteală premierului Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă: Ce nemulţumire aveţi? Ia, ziceţi.

Bărbat: Sunt tânăr şi sunt plecat dincolo. Multe nemulţumiri am.

Viorica Dăncilă: Dar spuneţi, că poate putem rezolva. Adică prin dialog.. Bărbat: Mi-aţi mărit salariul, dar cât îmi trageţi din bani?

Viorica Dăncilă: Cine vă trage bani?

Bărbat: Statul

Viorica Dăncilă: Cum vă trage? Bărbat: Iau 22 de milioane şi în mână 13. Unde sunt restul  banilor?

Viorica Dăncilă: Păi înainte nu eraţi aşa nemulţumit când s-au tăiat salariile…

Bărbat: Nu eram nemulţumit că-s plecat din ţară de 15 ani.

Viorica Dăncilă: Ia veniţi până la Guvern să avem o discuţie să vedem ce se întâmplă Bărbat: Nu vreau să vin, mulţumesc.

Viorica Dăncilă: Păi ştiţi cum este? Dumneavoastră dacă vreţi să rezolvăm ceva trebuie să veniţi să discutăm.

Bărbat: Nu, nu. Sunt om de rând, nu am venit la furat. Viorica Dăncilă: Dar nici noi n-am venit la furat.

Premierul Viorica Dăncilă a fost huiduită, fugărită și aşteptată cu lumânări şi coroane funerare în cadrul vizitelor sale în ţară. Ea s-a plâns că este cel mai hulit premier al României.

„Cred că nu a fost prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat, un prim-ministru care efectiv pentru ei cred că îşi doreau ca în fiecare zi să plec acasă. Şi să ştiţi că nu a fost uşor. De multe ori am stat şi m-am gândit: oare e normal ceea ce se întâmplă? Dar, vă rog să mă credeţi, niciodată nu m-am gândit să fac un pas înapoi, pentru că m-am gândit că în spatele meu sunt milioanele de cetăţeni români care aşteaptă altceva de la Guvernul României, sunt miile de primari care aşteaptă să-şi pună în aplicare programul local pentru comunităţile lor, sunt miile de oameni care au nevoie de speranţă pentru această ţară. Sunteţi dumneavoastră, care aţi crezut în noi şi nu avem voie să vă dezamăgim”, a declarat joi Viorica Dăncilă.

40 % din PIB se duc pe salarii, 80 de miliarde euro pe an

Eurostat (European Statistical Office) prezinta Romania cu o masa salariala de peste 80 miliarde euro , reprezentand 40 % din PIB.

Să nu ne facem că am uitat: în 2012, când PSD a revenit la guvernare, salariile ajunseseră să reprezinte în PIB nici 32%, în cădere vertiginoasă de la intrarea României în UE și de la 43-44% la ieșirea din comunism. În șase ani, politica dlui Dragnea de creștere a salariilor direct la stat și indirect în mediul privat prin „inducție” sau prin majorarea salariului minim a dus la o recuperare s-ar putea spune remarcabilă, ale cărei consecințe nu pot fi precizate deocamdată.

Ponderea masei salariale în PIB este unul din cei mai ilustrativi indicatori economici. Pentru starea de dezvoltare a unei țări și mai ales pentru statutul ei în economia și politica mondială este chiar cel mai semnificativ!

Dacă PIB-ul este expresia producției ca act economico-social – relevantă sau nu este o altă problemă, destul de controversată, pe care nu o discutăm acum și aici –, ponderea masei salariale în PIB este fotografia la un moment dat a împărțirii roadelor producției între muncă și capital. În statistica actuală la nivelul practic al tuturor țărilor și teritoriilor, PIB-ul însumează ceea ce revine muncii, respectiv masa salarială (denumită statistic „compensarea salariaților”), și ceea ce revine capitalului (denumită statistic „excedentul brut de exploatare”), adăugându-se bilanțul net al intervenției statului (impozite de producție minus subvenții). Primele două, respectiv compensarea salariaților și excedentul brut de exploatare, formează baza PIB-ului, constituind, mai simplu spus, salarii și profituri, care reprezintă, aproape fără excepții, peste 85% din PIB.

Cum într-o țară sunt împărțite între muncă și capital aceste 85 procente din PIB spune aproape totul despre țara în discuție. În țările dezvoltate, care sunt și centrele din sistemele centru-periferie din rânduielile actuale de tip colonial din lume, munca preia peste 50%, chiar mult peste 50%, din PIB, iar capitalul 30-35% (repetăm, vreo 15% constituie bilanțul net al intervenției statului). Dimpotrivă, în țările de la periferii situația ­este inversă: peste 50% din PIB preia capitalul, iar munca doar 30-35%, în unele cazuri maximum 40% (cotele spre 40% fiind înregistrate în general pe seama unui bilanț net mai scăzut al intervenției statale)! La doar 30-32% pondere a masei salariale în PIB este vorba fără echivoc de o colonie în toată puterea cuvântului.

În 2012 era dezastru. Masa salarială în PIB coborâse sub 32%. Nu doar o cotă de colonie pură, dar această cotă se afla într-o continuă și vertiginoasă scădere de la intrarea României în UE. De mirare nu era! Coborârea părții din PIB pe care o prelua munca era produsul colonializării dramatice și rapide a țării sub faldurile UE și cu concursul enorm al guvernării Băsescu, ce, printre altele, procedase și la o tăiere fizică a salariilor bugetarilor. Este momentul în care PSD, spre cinstea sa, a pornit cruciada sporirii salariilor în România, care a început pe vremea premierului Ponta cu recuperarea nivelurilor salariale după tăierile Băsescu și care a continuat cu ceea ce a constituit baza cruciadei, respectiv majorarea salariului minim care să împingă în sus întreaga grilă de sa­larizare și sporirea salariilor la stat pentru ca, prin impulsul creat, să antreneze și creșterea salariilor în mediul privat, copleșitor preponderent în economie, și în care statul n-are nicio jurisdicție!

Ana Blandiana: Românii care nu vor merge la vot în 26 mai „aproape că vor comite o crimă”

Scriitoarea Ana Blandiana crede că alegerile europene din 26 mai sunt importante pentru UE și în mod particular pentru România.

”Ideea că ai putea să nu te duci la vot pentru mine este o monstruozitate, pentru că dacă este vorba de niște oameni care nu sunt în stare să înțeleagă ce este votul, e într-adevăr o mare problemă de nivel cultural a României, dar dacă niște oameni care au terminat niște școli, care înțeleg și cărora efectiv nu le pasă de soarta țării lor, de soarta generațiilor viitoare ale poporului lor, asta mi se pare de neiertat”, spune ea.

VIDEO – Iohannis: Hotii si coruptii stau la puscarie, nu in fruntea statului

Presedintele Klaus Iohannis lanseaza un clip de promovare a referendumului.

In care pledeaza pentru „Da” la referendumul pe tema justitiei, el afirmand ca „toti ne dorim sa traim intr-o tara in care hotii si coruptii stau la puscarie, nu in fruntea statului”.

„Dragi romani, cu totii ne dorim sa traim intr-o tara in care hotii si coruptii stau la puscarie, nu in fruntea statului. Pe 26 mai sa spunem raspicat „Da” pentru Romania europeana, pentru Romania pe care o iubim, tara oamenilor cinstiti si integri, in care nimeni nu este mai presus de lege! Votati „Da” la referendum si nu-i lasati pe altii sa decida in locul vostru! Romanii voteaza, pentru ca romanii conteaza”, spune Iohannis in clip.