În vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, în Banat, un anumit Ciortan Petruţi (Czartan Petracz), care ar fi murit în anul 1724, în oraşul Caransebeş sau Keveresh (Chevereşul Mare), la vârstă de 185 de ani. Da, ați citit bine! 185 de ani. La acea vreme, un fiu al său din a treia căsătorie ar fi avut la rândul lui 90 de ani.

Au apus vremurile în care oamenii trăiau sute de ani. Evident, dacă ar fi trăit vreodată. Longevitatea biblică este recunoscută la nivel mondial. Matusalem este personajul biblic ce ar fi trăit 969 de ani, Noe 950 de ani, iar Avraam 175. Totuși, există un român despre care se spune că ar fi trăit 185 de ani, cu 10 ani mai mult decât Avraam. Este acest lucru adevărat?

Despre viața îndelungată a lui Ciortan Petruţi a scris şi Francesco Griselini, în „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”, în anul 1780, dar și publicaţia vieneză Das Merckwürdige Wienn, în anul 1727.

„Pâna cu câteva zile înaintea morţii sale a putut fi văzut, sănătos, în faţa staţiei de poştă, sprijindu-se într-un baston, aşteptând pomană din partea călatorilor care coborau din poştalion. S-a născut în 1539, iar la răpirea cetaţii Timişoara din mâinile creştinilor, pe când păstorea vitele tatălui său, s-a refugiat din faţa năvălirii cetelor de tătari, în munţi. Spre sfârşitul vieţii avea ochii înroşiţi, iar culoarea feţei îi era precum cea a mucegaiului de pe pâine, verzui deschis; în gură mai păstra câţiva dinţi şi îşi petrecea vremea având grijă de copilaşii unui strănepot”

În aceeași publicație se adaugă: „Mai cu seamă este vrednic de luat în seamă faptul că viaţa acestui om s-a întins în trei veacuri, al 16-lea, din 1539, al 17-lea în întregime şi al 18-lea, până în 1724; de asemenea că a trăit în timpul domniilor a zece împăraţi romano-germani: Karl al V-lea, Ferdinand I, Maximilian al II-lea, Rudolf al II-lea, Mathias, Ferdinand al II-lea, Ferdinand al III-lea, Leopold I, Iosef I si Karl al VI-lea; de asemenea că, după spusele fiului său Ştefan, care în 1724 avea 100 de ani, în tinereţe era cu un cap mai înalt şi că bătrânul, pâna în ultimul său ceas, a respectat cu stricteţe, după regulile cultului ortodox, toate posturile, iar în afara acestora, nu mânca decât lapte şi colaci calzi din făină de porumb, însă zilnic lua câte o bună înghiţitură de rachiu de cas”

Czartan Petracz a fost pictat de un artist care trăia în Timişoara, Alessandro Magnasco (1667-1749) la comanda contelui Frantz Paul von Wallis. Lucrarea a fost gravată ulterior de J.A. Schmuzer, de la Universitatea din Viena.